Acest material este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Personajele din această scenetă sînt imaginare și nu au nici o legătură cu realitatea.Și nici cu prostu',pardon cu postul menționat.
Trecuseră deja două luni de acalmie și liniște în care se auzeau doar chiorăiturile mațelor angajaților neplătiți de tot atîta timp. În platoul mare era o emisiune neinteresantă, despre ceea ce i se poate întîmpla angajatorului care nu-și respectă contractele și ce poate să intreprindă angajatul împotriva lui, pentru a-și dobîndi drepturile salariale. Mediatoarea emisiunii, Pufleanca, creața afro-mache,era la fel de zglobie ca și cum nu ar exista nimic pe lumea aceasta să o afecteze. Că de, machidonii au bani, țiganii burtă și romînii datorii. Horoscopu'.
- Băga-mi-aș briciu-n gîtul lor cu emisiunile lor de doi lei, spuse Mișu regizorul de serviciu. Aștept de aproape o oră să o întrebe de situația noastră și pe asta o doare în cur. Oare asta știe mă că nu ne-am luat banii, termină el cu o întrebare mai mult pentru el.
- Numai mă, nu mai pot, sării Claudia, fata de la promter, de-l sperie atît de tare pe Ion sunetistul că se băgă în perete.
- Ce-ai fă soro, ești cealie, las-o dracu de trebă, țipă precipitat romanul cu burtă, aranjîndu-și ochelarii săriți de pe nas în gestul lui de autoapărare.
- Tu ce vrei mă Ioane, vezi-ți în pula mea de butoanele alea, că și așa... nu fumezi. Eu vreau o țigară, strigă ea întorcîndu-se către ceilalți din încăpere.
Apoi liniște. Pe ușă intră Camil, șeful lor tehnic încercînd să-i spună lui Mișu să ia un cadru cu amorsă pentru a da profunzime. Dar văzîndu-le fețele se răzgîndi și ieșii pe unde a venit.
Din biroul reporterilor se năpusti pe ușă icnind din toți rărunchii, cu direcția spre cea mai apropiată toaletă,Corina, ce asigura informațiile de pe Newsin. După ce se rățoii la veceu, ieșii palidă la față.
-Ce s-a întîmplat ți-e rău, întrebară cei cîțiva colegi și invitați ce se aflau la locul de fumat pe hol.
- O fi gravidă, spuse miloasă o invitată.
- Nu, așa este ea grasă, se auzi replica sinceră a lui James, editorul de imagine.
Corina-i aruncă o privire ucigătoare și spuse:
- M-am uitat la cadrele trase de nesimțitul ăla de Sabin, cum aduna baba creeri ăia de pe jos.
- Păi de ce este mă ăla nesimțit, întrebă Mihai, un alt monteor. Cine te-a pus să te uiți.
- Eh na, eram și eu curioasă.
- Curiozitatea omoară Corina, completă Puiu care apăru și el din montaj, ca nu cumva să piardă ceva.
- Și tu ești un nesimțit, spuse ea către James,apoi către Puiu:
- Și tu la fel...Eh fira-ți ai dracu să fiți, bosgorodea ea depărtîndu-se pe culoar,înspre redacție.
Rîsetele și glumele ce urmară în spatele ei, îi scoseră pe toți ceilalți de prin birouri.În mai puțin de o oră, toată redacția devenise apatică, purtînd imaginile filmate de Sabin pe retină.
Undeva în partea de jos a orașului, în zona veche peninsulară, o echipă de filmare aștepta calm sosirea primarului cel tînăr și neliniștit, pentru a supraveghea începerea lucrărilor de demolare a acelei părți a Constanței, plină de istorie și amintiri nefolositoare urbei și intereselor comunității. La brațul bodyguarzilor săi, uscatul vrej de mazăre ce ocupa postul de lider al urbei, care de al dracu și de zgîrcit ce era nu făcea nici măcar umbră pămîntului, deschise botu'și scuipă :
- Guverrrnul nu asigurrră fondurrri decît pe ochi frrrrumoși și numai la ai lorrr. Nu mai am bani să le rrrepar, așa că asta le ' ie soarrrta. Așa vrea guverrrnul să scrrrie istorrria. Corzile sale vocale, rotunde și delicate ca două boabe de mazăre,
rîrîiau așa de muzical că nu puteai să nu remarci că nu aveau nici măcar ecou, dar-mi-te greutate. Vorbe goale. Normal. El centra, el dădea cu capul, alții executau, iar el încasa. Unii cu mălaiu', alții cu futaiu'. Veșnică pomenire.
Și ca o încheiere a versatilului spici rostit de versatilul lider, Boierie, purtătorul de cuvînt oficial al casei albe locale, ce-i stătea de-a dreapta lui, rîgîi zgomotos de-i flutură flocii de la gură:
- Pardon, de la mază...spuse el încremenind de prostia pe care o spuse și de rîsul stîrnit de remarca lui neinspirată.
- Deci se verifică zvonul că nu vă înstrăinați averea și le dați angajațior să mănînce numai mazăre în loc de bonuri.
- Băi pitico' tu nu fi așa de obrrraznică și ia exemplu' pe colega ta de la televiziunea guverrrnului, carrre-mi plătește și acum daune pentru alterrrarrrea imaginii. Da?, răspunse inflamat uscatul, rășchirîndu-și mîinile în lateral ca o sperietoare, către reportera ce izbucnise cu întrebarea. Apoi urcă în IMS-ul său adus din America și plecă nervos, acompaniat de zgomotul asurzitor al buldozerelor ce începură să muște din straturile pline de istorie, de fericire și necazuri, strînse în zidurile ce plîngeau sub greutatea lamelor.
- Ai prins mă ce a spus ăsta, întrebă reportera Zuzi, cea bună dar și nebună, pe cameramanul care o însoțea și care rîdea tot timpul la ce zicea primarul, ca focile de la delfinariu ce așteaptă o recompensă.
- Nu mă, păi ce mi-ai zis ceva, reculă Vîrlan nervos de întrerupere și de tonul nervos al reporterului, care observase comportamentul ''deontologic'' al cameramanului, dar spera totuși să nu fie chiar atît de prost și să-și facă datoria pentru care era plătit.
- Bă, da ești culmea bă frate, rîzi ca Iliescu de jur împrejur și te uită dracu cu ochii la ăla, iar treabă ...pula.
-Auzi, ia vezi cum vorbești în primul rînd, replică nervos același Vîrlan, mitocan ca de obicei, sub privirile mustrătoare ale tuturor celor prezenți, conștienți că operatorul trebuia să-și facă necondiționat datoria. Așa era obișnuit de la fostul loc de muncă unde era omul ce căra cablurile ''de pe lîngă ''carul tv, pînă în ziua în care s-a împiedicat și i-a intrat în buză o sîrmă care s-a nitutit pe loc. A lăsat-o acolo că cică i-ar fi zis medicul că are carențe de fier în organism.
- Ia beși mă în ... de burețar și de azi nu mai filmezi cu mine, încheie Zuzi discuția care nu-și mai avea rostul oricum, și se îndreptă spre mașină lăsînd pe cel mai mare cameraman în viață să meargă la redacție pe jos.
