Acest material este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Personajele din această scenetă sînt imaginare și nu au nici o legătură cu realitatea. Și nici cu prostu', pardon, cu postul menționat.
Episodul -I-
Răsare soarele, cadre de oraș grabit spre muncă, o sirenă se aude în depărtare. Oameni care se plimbă, bătrîni cu nepoței prin parc, se umplu parcările la mall. Cadru cu instituția de presă și telefonul sună. O voce sîsîită și peltică răspunde:
- Da, redacția știri...
- Accident cu victime la intersecția străzilor Siret cu Străjerului. Mașinile au luat foc și un echipaj de pompieri a plecat deja către eveniment.
- Și ce vreți să le fac eu? întreabă vocea sâsâită.
- Doamnă, sînt Stanciu de la pompieri.
- A... bună dimineața, domnule Spanciu.
- Stanciu.
-Păi da, Spanciu, și eu cum am zis?
- Stanciu, doamnă! se aude vocea nervoasă prin telefon.
- A, da, Spanciu, mă scuzați, încă nu am băut cafeaua de dimineață și am simțurile toate adormite.
Telefonul se închide de la celalalt capăt al firului și se aude un ton de ocupat.
- Ce pula mea vroia și dobitocul ăsta de Spanciu? spune sîsîita trântind receptorul în furcă, apoi deschizînd ușa redacției strigă cât o ține gura:
- Bele, accident cu pompieri pe Siret cu Străjerului, ia-l pe Apolozan și plecați repede!
Bele, sau băiatul cu muia, cum îl mai dezmierdau colegii pentru faptul că scria la tastatura calculatorului numai cu degetele mijlocii decojite de unghii de atîta ros, ridicînd capul din tastatură întrebă tîmp:
- Bă ești nebună, cum cu pompieri? Poate cu victime.
- Pula mea, nu știu. răspunde iritată sîsîita.
- Sună-l și tu pe Spanciu sau Stanciu... pula mea și nu mă mai enerva și tu, eee bagă-mi-aș pula, mai spuse ea trîntind ușa de la biroul editorilor în urma ei.
Era Oana, producătorul de la știri, o fată tare bună, dar explozivă, cu experiență considerabilă în presă.
Bele apucă telefonul și formează către operator.
- Hai bă să mergem că-i nuș' ce accident și țipă asta'n pula mea!
- Băi șaule, doar ce am intrat în puii mei în redacțieeeee, am fost și cu Cristina că pe Cifulitu l-a luat Uve că Iuda iar nu a venit astăzi, pișa-m-aș pe el, că nu știu cine-l ține în brațe pe ăsta... ținea-o-ar pe a mea în locul lui de văcar.
- Bă hai mă că nu mai vorbim, cobor imediat și plecăm. Ai casetă, da?
- Da măh, am... pula mea. Da și asta nu vede mă, că trage tot pe ăla care nu comentează.
- Nu știu măh... sună-l și tu pe șefu'de la tehnic și spune-i.
- Da mă, asta fac acum.
Și după ce închide cu Bele, îl sună pe șefu' de la tehnic care-i răspunde imediat:
- Da coaie, ce zici?
- Bă uite mă, mă tot fute asta cu știrile de azi dimineață, te rog să mă crezi că nici un sandviș nu am apucat să mănânc și acum plec iară. Și aici este full de operatori... puii mei.
- Aha, hai că sun la ea acum să văd. Baftă.
Cadru se schimbă și ne arată acum pe Ciufulitu și pe miniona Uve care trage de timp ca de obicei în a înregistra deja binecunoscutul standup de final pentru marea emisiune pe care o moșea la televiziune.
- Da nu stai mai bine mai în dreapta ca să prinzi în cadru și ramurile copacilor? întreabă ea puțin superioară și atotștiutoare, pe operatorul din spatele camerei. Că Alex așa lua de obicei.
- Păi piticu lua așa că are picioarele scurte ca de șoricar de circ. La el compoziția cadrelor tot un darac sînt toate. Nu vrei să-ți tremur și eu toate cadrele cu tot cu trepied ca el?
- Bine mă că ești tu deștept, replică Uve țuguindu-și buzele și dînd ochii peste cap. Numai cîțiva știam de relația ei cu Iuda sau piticu' porno, cum îi mai spuneau colegii.
Poveste imortalizată demult, fiind văzuți intrînd ținîndu-se de mână în Hotel Minion. Ei doi, doi minioni.
- Tocmai de tine nu aveam nevoie acum... spune sîsîita la telefon lui Camil, șeful tehnicului.
- De ce fată, ce ți-a mai cășunat? Eu vroiam să te întreb de ce-l trimiți tot pe Ciprian la știre, că este de azi dimineață pe teren și la redacție sînt toți ceilalți care nu au tras decît o știre cel mult fiecare.
- Să-mi bag pula... deja mă iau toți nervii...
- Da mă, Oana, da ăsta nici nu a apucat să mănînce.
- Adică ăsta ce face măi, mă verifică, mă dă în gît la tine...... să vezi ce-l fut, băga-mi-aș pula! Îl sun acum și să vezi ce-i fac! și întrerupe convorbirea nervoasă.
Din parcarea din față a televiziunii iese o mașină cu sigla de știri a postului, semnalizînd intrarea pe banda a doua. La volan, reporterul Pepe profanatorul, care avea carnet de puțin timp, iar talentul în această artă a condusului era pentru oricine, dar nu pentru el. Alături era Camil de la tehnic, iar pe bancheta din spate, ''operatorul lui'', cum îi plăcea lui Pepe să-l numească pe Sabin. De parcă-și cumpărase un pet de companie. Mașina s-a încadrat pe banda a doua cu motorul supraturat, de țipau pistoanele înăuntru la șofer, dar și la pedală să-l muște de picior să nu mai apese accelerația. Pepe însă, vorbea la telefon cu nonșalanță, ignorînd strigătele descreierate ale celor suprafolosiți și a uleiului de motor transformat deja în mir.
- Vezi băi coaie că urlă motoru' ăla, ai peste 3000 de turații în a doua treaptă, spuse cel din dreapta lui.
- Mi se rupe pula. veni răspunsul calm de la șofer acompaniat de rîsul sacadat ca un lanț de bicicletă rupt, al lui Sabin, ''operatorul lui''. O vorbă mai veche spune că cine se aseamănă se adună. Dar se mai și schimbă cîteodată. Plecaseră la o știre comandată, urmînd să-l lase în drumul lor și pe cel de la tehnic acasă, să mănînce.
Ajunși în fața porții, Camil coborî din mașină și se uită spre cer. Intră în curte scuturând mîinile și picioarele menținînd direcția spre bucătărie.
- Ce faci mă, ce ai? îl întrebă nevastă-sa.
- Scutur excesul de adrenalină, că iar am venit cu ăsta acasă și de fiecare dată mă încordez pînă mă constip. spuse el și se înfipse ca un kamikaze într-un pahar cu cognac.
- Să moară mama dacă nu-i mai tare ca trenulețul groazei să mergi cu ăsta cu mașina! Trebuie să cer la redacție și o cască pentru orice eventualitate.
Undeva departe de oraș, pe un cîmp al județului, o altă echipă de filmare imortaliza pe peliculă un eveniment cel puțin ciudat. Un hoț de benzină din conducte a luat hotărîrea bizară de a da foc cepului introdus în magistrală. Pălălaiele focului se puteau vedea de la kilometri distanță, iar fumul înecăcios se transformase într-o ceață groasă, făcînd aproape imposibilă intervenția echipelor de pompieri. Cu toate acestea, ochii holbați ai cameramanilor prezenți la eveniment tăiau pîcla suportînd usturimea, ca niște adevărați profesioniști. Uitîndu-ne mai în amănunt însă, putem vedea ce anume urmăreau acei vașnici bărbați. Corpul de felină a lui Zuzi, reportera nostră, care repeta a treia oară stand up-ul, spre disperarea lui Apolozan cameramanul, apărea din fuioarele de fum la adierea vîntului. Și să nu mîniem zeii, era o plăcere să o privești. Aveai ce vedea. Mai ales că minijup-ul asortat cu cizmele pînă peste genunchi erau perfecte pentru eveniment. Undeva în dreapta lor, pompierii avantajați de poziția lor față de cea a cameramanilor care stateau în fața ei ridicaseră vizierele căștilor să vadă mai bine formele curului bombat mai incendiar decît orice incendiu provocat sau nu de mîna omului. Pînă și furtunul se ridică în sus și se strîmba în direcția ei. Ce este frumos și lui Dumnezeu îi place, darămite unor muritori de rînd. Oana se ținuse de cuvînt și îl trimise pe Apolozan exact în celălalt capăt de județ. Ce nu știa ea însă, era faptul că nimeni nu refuza să meargă cu Zuzi pe teren. Cu atît mai puțin Apolozan.
În partea opusă cîmpului de foc, o salvare îl încărca pe piromanul învelit cu pături speciale făcute parcă din stanioale colorate de pom de Crăciun. Dinții îi clănțăneau necontrolat din cauza frisoanelor provocate de arsurile grave. Presa ahtiată după exclusivitate stătea călare pe targa salvării ca muștele.
- Cum vă simțiți? îl întrebă o voce tîmpă de reporteră de eveniment, de îl făcu să urle pe cel întrebat, iar cei de la salvare rămaseră cu targa suspendată în aer privind interziși spre proasta care puse întrebarea.
- De ce ați provocat incendiul, aveți probleme, v-a supărat ceva? o voce de bărbat de această dată.
- Am făcut acest gest de protest, spuse piromanul printre clănțănituri de dinți, pentru ai determina pe cei care au benzinării să nu mai scadă prețul la pompă.
- Și cum vă simțiți? întrebă iară proasta postului concurent.
De data aceasta cel intervievat se încruntă la ea de-i plesni crusta pielii arse de la ochi și căzu în comă. Dar nu înainte să spună:
- Dacă știam că trimit toate proastele, așteptam venirea ta și dădeam foc ținîndu-te de mînă, să fiu sigur că nu mai scapi.
Ne deplasăm oasele și cărăm camera de filmare într-un alt cadru. Horor de această dată. Sabin, cameramanul lui Pepe, lipește viewfinder-ul de ochi, crăcănează picioarele luînd binecunoscuta poziție de tragere la depărtare și atacă zoom-ul. În cadrul ales de el, o băbuță aduna într-o pungă creeri unui nefericit călcat de un camion. Zîmbind a pagubă și cu fața inertă de atîtea cîte filmase în meseria lui, Sabin culese cu ea rămășițele de pe asfalt, dar pe caseta din cameră și nu în pungă. Privindu-l, puteai spune că expresia era aceeași ca a unui copil care nu știe că s-a maturizat. Unul din polițistii care asigurau perimetrul în jurul evenimentului, văzîndu-i fața, se cruci și-l întrebă:
- Ce faci mă cu creieri ăia?
- Îi duc la ăia la redacție, vrei și tu o bucată?
Polițistul, uitîndu-se la creeri din punga babei, icni scurt, dar din rărunchi și fugi cît putu de repede după un gard și-și borî și mațele din el.
- Doamne, ăștia sînt satane, nu oameni întregi la minte! se auzea printre orăcăieli de după șipcile cu epoleți ale gardului.
Sabin aprinse calm o țigară și aștepta să-i vină colegul sau ''reporterul lui'' pentru a lua sincronul cu polițistul delegat să vorbească despre acest accident.
Cadru de final :
Toată redacția adunată la poza de final. În timp ce se trage un cadru, apare și Puiu în fugă și se bagă și el în grup, scoate capul printre doi colegi și rîgîie tare. Toți pleacă din grup rupînd rîndurile dezordonat și precipitat, înjură, își bagă pula. Rămîne numai Puiu, puțin dezorientat, care întreabă către camera:
- Pot să rîgîi?
