Pierdut în Presa liberă

Acea doamnă, acea muză minunată ce inspiră și trăiește numai prin adevăr, care luptă neîncetat pentru demascarea zdrențelor și informarea corectă a cetățeanului, a suferit transformări genetice și a devenit una cu cei ce au infectat-o. Adică a devenit și ea o zdreanță. Sau am deschis noi ochii și vedem adevărul.... Nu știm prea bine ce se întâmplă, noroc însă că mai sînt câțiva copii de-ai ei care nu au fost infestați, sau nu realizează acest lucru.

Încă din copilărie priveam meseria de ziarist ca pe ceva tabu, greu de pătruns, o meserie ce-ți cerea curaj, bărbăție și sânge rece, ca unui pilot militar. Cer scuze piloților, dar nu eram copt la minte. Era perioada în care ți se spunea ce trebuie să faci și cum este musai să arate. Tic-tac-ul cosmic a bătut de vreo două ori și ne-am regăsit în aceeași oglindă a timpului, dar mult diferiți de această dată. Care mai cocârjat de probleme, care mai drept, care mai perfid și tot așa. Nu-ți trebuie ochi la spate ca să poți privi în urmă, să faci o radiografie a trecutului și să o suprapui peste cea a prezentului. Diagramele seamănă, deși cea a prezentului este un pic lățită. Mai multe suflete, însă aceleași caractere slabe și ușor de manipulat. Caracterele tari, formate pe baze solide de corectitudine și pe care ți-e drag să le întâlnești în viață, nu apar pe diagramă. Păcat însă că sînt asaltate și constrânse fără voia lor, de zdrențe care le conduc destinele. O fi planeta mare, dar lumea este prea mică și nu ai unde să te ascunzi sau să te refugiezi de negreala din sufletele oamenilor.

După așa zisa revoluție sau marea eliberare am ajuns fără să-mi dau seama că ar fi ceva extraordinar, lucrător în presă. Ziarist sau jurnalist după noile criterii ale societății. Exact la același ziar care, pe vremea copilăriei mele era unicul și cel la care visam să scriu. Ciudată mai este viața. O vorbă veche spune: "Ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se întâmple"... Oare? Entuziasmul meu s-a contopit cu neputința de a rupe barierele ce se interpuneau realității. Și m-am regăsit după un alt tic-tac al timpului în barul din stația de autobuz de dincolo de gard, transformat în birou de lucru, numai pentru a nu mai vedea ce mă înconjoară. Totul devenise opac și fără gust. Scriam materialele la o masă retrasă din colț sperând că voi trece neobservat. Negreala mă urmărise însă și o simțeam apăsătoare precum ochelarii pe care-i pui calului să țină drumul drept. Tăria din pahar făcută să ridice spiritul și curajul mă copleșea mai mult, probabil și băutura era îndoită. Stările de scârbă transformate în depresie s-au accentuat, transformându-mă în ceea ce sînt și astăzi. După unii un suflet neîmlânzit, iar după alții un veșnic nebun. Cunosc mulți ca și mine care nu au acceptat să li se ia pulsul cu piciorul la jugulară. Mă revigorez atunci când ne vedem sau când întâlnesc caractere nealterate și suflete nebiciuite care, la început de drum fiind, simt ce simțeam și eu odată. Schimbarea însă va veni și pentru ei cu siguranță. Odată cu ea și stupoarea sau regretul, dar nu sînt eu în măsură să-i pun în gardă, deși aș vrea. Mă jur! Văd cum elanul lor curajos se domolește ca un foc fără oxigen, le văd expresia atunci când zdrențele și oportuniștii le iau de sub nas locul pentru care au muncit. Speriați, încep să conștientizeze și să vadă. Ce văd ei însă prea târziu este mâna invizibilă ce le apropie tot mai mult de gură zăbala. Aici se cern caracterele. Ca și nisipul mării. Cu toate că este vremea lor acum, așa cum citeam într-o scriere veche mai demult unde spunea că: "cei din urmă vor fi cei dintâi", și adaug eu din ceea ce trăiesc acum: cu toate fufele și caroseriile lor, cu toți neterminații și interesele lor, cu toți aplecații și meschinăriile lor.

Aștept cu nerăbdare ca cei ce merită să fie cei dintâi, și numai eu cunosc destui. Sper să trăiesc ziua aceea.

Până atunci însă.... răbdare și tutun, în așteptarea salariului ce trebuia să-l primesc și nu mai vine odată.

" Pane et Circus " Salarii exorbitante în presa locală.

Editorial din țara soarelui răsare, unde trebuie să mergi pe genunchi ca să nu te afle iudele.

-Introducere -

Este de notorietate faptul că Dom' primar și-a dorit mai mult decât însurătoarea, țara lui sau autonomia locală. Și așa cum nu există decât orânduiri ancestrale, iar pe pămint există doar orânduiri sociale,nu s-a ales decât cu scârba de a conduce o comunitate de oameni bătrâni și săraci. Dar săraci cu duhul, căci ferestrele create de guvernarea pe care o hulește și urăște de moarte, a lăsat jecmaneala ca sport național, practicabil la orice nivel și localitate.

Mergând pe principiul învățat în cei șapte ani de acasă de la maestrul său Guță "sărăcie,sărăcie, urâtă mi-ai fost tu mie", a dezvoltat chiar acest învățământ și a devenit mai bogat decât visa vreodată.

Deși uitându-ne în istoria neamului găsim valențe și oportunități de ne egalat încă de pe vremea împușcatului, cum place "unuia "sau altora să spună despre aceea perioadă. Punți peste timp ce aveau să ajungă o valoare inestimabilă prin complexitatea lor. Găselnițe și legături sufletești sau comerciale ce au ajuns tabu pentru anumite familii ale zilelor noastre,familii ce nu au intrat și nu vor intra niciodată însă în calculele istoricelor adunături malefice sau iluminate ale planetei, decât după anumite erate, ajustate chiar și acestea din urmă.

Acest preambul este făcut să fie corectat, dar mai întâi de toate să deschidă pofta cititorului și aducerea aminte a acestuia că trăiește într-o perioadă unde nici ceaiul nu mai este gratuit și nici puiul nu mai vine de plăcere. Defapt nici unul nici altul nu au venit decât constrânși sau gâtuiți de o mână invizibilă. Singurul care a fost pe față și cu intenție a fost uleiul, care trebuia folosit la altceva decât la gătit. Adică la futut în cur ca să știi cine este șeful, dar nu futut să mori că nu ar mai avea cine să dea cu bățul în locul tău. Că de... țara-i grea, nevoia-i mare...

În acest climat orânduitor și de îndobitocire a maselor pe plan local, s-au ridicat și alți pofticioși cu veleități de domnitori, dar fiind mulți și proști sau prost (proști) îndrumați, au sfârșit sfâșiați de timpuri și colegi. Nici unul nici altul nu au luat cu ei nici măcar învățăminte. Ca dovadă stă faptul că încă și acum nu fac altceva decât să împroaște cu noroi în jurul lor, nedându-și seama că se murdăresc cel mai mult pe ei. De aici s-au desprins mai multe ramuri pe care le-a tăiat însă dom' primar în campania sa de toaletare a Constanței. În toată această perioadă, dar și de acum încolo, Mass-media a jucat un rol important. Cum altfel puteai terfeli credibilitatea cuiva dacă nu în public. Și cum toboșarul satului a murit demult, a fost înlocuit de ziare și televiziune. Chiar și de radio, dar acesta din urmă, deși este ascultat de multă lume, nu are impactul scontat asupra celui vizat. Mai ales că are de ales și găsește mii de posturi de muzică ce înlocuiesc fără greșeală și echivoc mesajele subliminale transmise de cei în cauză. 

-Recapitulare -

În anul 2011 d.h. televiziunea locală NodTV după ce a trecut prin mai multe mâini, de aici până în america, a ajuns fără dar și poate jucăria unei copile, a pupilei, adică a fetei de la promter. Fată citită ca și cea din poveste. Singura diferență fiind că unica ei carte citită este și a fost doar meniul de la bar, după unii cunoscători. Așadar istoria se repetă, iar destinele angajaților dar și a unei întregi comunități atârnă de ața din curul unei dive. Frumos... dacă ar avea și cur. Din buzele ei suave auzi totuși vorbe adevărate și de duh, gen...morții măsii, cine pula mea este și ăsta...și tot așa. Ca bine le mai zice sărăcuța fată... și cizelată zău, dar astea nu hrănesc și nici nu rămân între dinți să ne jeneze dantura sătulă. Televiziunea merge însă cu curu în sus. Ca și al ei. Dar mai sînt achiziții noi în jurul ei care fac același demers. Adică ..."morții lor "...  dar nu al lor, ci al celor care ascultă și privesc, căci asta iese din cavitatea lor bucală zilnic, de zici că se întrec în vocalize. O abordare ciumeacă sau cur-ajoasă,dar mai mult joasă ...ce mai ...facem ce facem și tot la cur ajungem. Punct. Și uite așa ața s-a rupt iară, îngreunată de bătaia de joc și prostia caracteristică,dar și de cele care s-au agățat de ața din curul divei, să fie mai aproape cu limbile. Vorba ceea din bătrâni : La ce bun atâta școală dacă nu poți să și guști ! 

- Încheiere -

Astfel după buna organizare și îndrumare a celor alese, televiziunea s-a dus iar în cap. După o evaluare a situației au ajuns la concluzia că ar fi mai bine să închidă prăvălia. Dar odată cu briza mării ce le-a amestecat rumegușul ce ține loc de creer, au schimbat direcția și au stabilit  să rămână pe loc cei care mai erau prezenți la ultimu' apel. Iar ca să le arate respectul lor și mărinimia de care au tot dat dovadă, le-au făcut salarii de necontestat și imbatabile pentru a nu fi tentați să plece la concurență. Astfel orice angajat al postului primește imensa suma de 500 de lei și un pic. Pe lună ca și pe etaj. Nu punem întrebări absurde despre cât oare au "IELE" la un etaj mai jos....Ar fi de prisos. Geo știe...

- Zi-le domnu' Geo !?!

UFO la Constanța

Semnale UFO din nou la Constanța

Discuții și dezbateri despre O.Z.N.-uri și civilizații venite din alte constelații,sau Marțienii cum le-am catalogat pe toate,le auzim de mici. Deși interzise într-o anumită perioadă(chiar și acum ), ele au rezistat sub formă de legende sau povești ,căpătând o aură mitică,poate mai mitică decât cea despre religie și eroii ei cu tot. După descătușarea din 1989,au început să apară noi dovezi ale existenței civilizațiilor care ne tot vizitează de atâta timp, fără însă a ne contacta direct. Sau cel puțin așa ni s-a spus. Emisiuni de genul U.F.O. s-au lansat într-un număr mare în ultimul timp, care ne arată dovezi grăitoare despre ceea ce a fost, ceea ce s-a zis și realitatea defapt. Doar că fiecare ia ce vrea sau ce poate înțelege sau extrage din context. Însăși biserica a recunoscut existența lor,dându-și seama că nu mai merge cu prostia și cu îndobitocirea maselor. În fine ei recunosc orice le face lor bine pe mațe. Practic totul se rezumă la bani și mărire în tot ceea ce au făcut de-a lungul întregii ei existențe ca și instituție. Uitându-te la preoții din inchiziție și până la preoții zilelor noastre, sau cavalerii care ucideau în numele lui Isus, fapte consemnate chiar de lucrătorii la negru "de pe lângă abațiile respective". Nu vreau să iau în derâdere pe nimeni și nici vreo convingere, ci este doar o reflectare personală a ceea ce s-a întâmplat și încă mai continuă. Doar că toate au un sfârșit. Deci cum spuneam, s-a adeverit  existența acestor neamuri,veri sau tătici veniți din cosmos. Și exemple ar fi de nu ne-ar ajunge tot internetul să așternem. Cert este că încep să prindă curaj și să se arate mai des și mai aproape de pământ. Un exemplu ar fi și cel din Constanța ce s-a petrecut ieri 19.05.2011. 

Nu mică le-a fost mirarea oamenilor din cartierul Filimon Sîrbu zis și cartierul "La Groapă",când aseară în jurul orei 22,stând la vorbă în fața blocului ,au observat pe cer o sferă luminoasă ce se apropia repede de grupul lor. Au mai văzut așa ceva și mai demult în copilăria lor,dar niciodată așa de aproape de pământ. De această dată era la limita vizuală,de au putut vedea lejer chiar dacă noaptea se lăsase de ceva timp. Prima oară era un spot de lumină,apoi ajuns deasupra lor ,lumina a dispărut lăsând să se vadă un obiect sferic lucitor "ca și o aplică din tavan" după cum s-au exprimat ei. Aplica se învârtea pe loc în jurul ei ca un giroscop,iar după ce a staționat preț de câteva secunde a dispărut în viteză la un unghi de 90 de grade față de direcția din care apăruse,îndreptându-se către gară. Iar în această zonă au fost semnalate mai multe vizite de acest gen, încă de prin anii 1970. Cel puțin odată pe anotimp apar,străbat zona parcă interesați de schimbare,apoi dispar. Să nu uităm de spusele unui cioban din Tuzla, care prin anii '90 povestea cu amănunte o experiență asemănătoare. Însă trei cruci pe piept și ochii spre cer (tot spre cer ) și uităm repede sau nu spunem să nu fim catalogați nebuni sau eretici, să fim judecați aspru și să trebuiască să plătim pe lumea cealaltă. Se spune că aceste puteri care defapt ne conduc defapt destinele și care ne-au și creeat pe noi muritorii, au hotărât să ni se arate în cele din urmă,dar pentru a ne menaja,vor sosii ca mântuitori.Dar să vină odată, măcar să nu murim fără să știm adevărul despre noi. Căci în poveștile din cărțile colorate sau bine aranjate în coperți groase nu am crezut niciodată. Cu toată bătaia pe care o luam întru domnu'.  

“Battesimo di Cristo” by Aert de Gelder shows the Baptism of Christ. On first glance you wouldn’t notice anything peculiar as your mind tells you that this is just a religious painting of an important event in Christianity where God announced to the world that Jesus is his Son (Matthew 3:16-17; See also Mark 1:9-11, Luke 3:21-22, and John 1:32-34).

Byzantine style Crucifixion frescos and their explanations are closely related. The image provided for the Svetishoveli Cathedral scene is awful and almost impossible to read. Weird forms on either side of the cross are described as UFOs, flying jellyfish, or both. Again a better image is revealing...

:

Acasă

Vinovați fără vină.
Trăim într-o țară aleasă, plină de istorie și învățăminte.Trăim pe meleagurile pe care s-au jertfit cu credință eroi, pentru a ne asigura o viață liniștită. Așa a fost să fie. Trăim într-o țară în care ești scuipat pe parbriz, unde frații se omoară pentru nimic, iar nepoții își bagă răutatea între picioarele care i-au legănat și i-au ridicat înalți ca brazii. Cineva spunea odată că, "...după ce că m-am născut în Romania, m-am mai născut și în sărăcie ". Luciditatea și sinceritatea debordantă cu care spunea acest lucru ar fi dezarmat orice filozof sau psiholog de marcă. Nimic mai adevărat. Afazia infantilă dobândită de-a lungul istoriei ne face să ne temem de faptul că pușcăriile sînt pline peste refuz și că infracționalitatea a crescut alarmant în ultimii douăzeci de ani. Dar nu realizăm că trăim de fapt cu toții într-o mare pușcărie. Cel de-al șaptelea mare popor al lumii de peste 21 de milioane de suflete trăiește în cea mai mare închisoare închipuită vreodată de mintea omului, de peste două sute treizeci și opt de mii de kilometri pătrați. Așa a fost să fie. Orice mare popor a cunoscut în timp ascensiuni și căderi, dar nici unul nu a pierit în negura istoriei așa cum s-a disipat veșnicul popor dac. De ce oare?! Sînt întrebări surde moștenite genetic care încep să iasă din subconștient. Am uitat cine sîntem de fapt pe acest pământ, iar zâmbetul ne-a devenit un rictus ce ne urâțește sufletele. Am ajuns să fim o turmă de umbre sfâșiate conduse de veșnicii văcari ai Europei, sau așa zisele mari puteri. Viitorul ne-a fost interzis, ca și bucuria sau demnitatea. Uitarea și insensibilitatea ne-au fost induse în timp, dar întrebarea a rămas. Umbrele tinere și desaturate ce prind încet contur, au început să privească peste umăr la cei ce-i mână de la spate mușcând vârful biciului usturător. Răul creat de păstorii noștrii se întoarce către ei încet, dar sigur. Un mare om de știință afirma cândva că patriotismul este pojarul umanității. Citind, nu putem știi decât sensul pe care au vrut să-l dea cei ce au făcut publice aceste vorbe sau cugetări, dar nu sîntem siguri că nu au fost extrase dintr-un alt context. Să nu uităm totuși că proveneau din rândurile păstorilor care ne mestecă și acum în dinți identitatea. Ceea ce nu știu ei, însă, este faptul că se vor îneca cu ea cât de curând și nu va mai fi nimeni aproape care să-i ajute. Zilele trecute am ajuns întâmplător pe una din fâșiile rupte din trupul țării, dar agățată totuși sănătos de noi chiar dacă mâna invizibilă a văcarilor o trage cu putere către ea. Un petic de pământ, nu mai mare decât o lacrimă de oștean căzut pentru neamul și identitatea lui. Am străbătut prin sărăcia noastră dincolo de Prut. Priveliștea te doare și-ți spulberă orice urmă de înțelegere chiar și față de Dumnezeu. O altă întrebare revine din subconștient "...până când ?... ".

Redus la tăcerea gândurilor mistuitoare priveam pe geamul mașinii ca un spectator în fața televizorului ce urmărește un documentar trist. Urâtă este sărăcia, dar mai ușor o duci când ești acasă lângă ai tăi. Însemne ale puterii în agonie apăreau răzlețe în peisaj întețind gustul amar ce venea din sufletul neamului meu românesc. Oameni deconectați, copii debusolați și neîncrezători priveau prin noi. Zâmbeau involuntar, dar se vedea că nu este o obișnuință pentru ei. Ocazia ce a făcut posibilă prezența mea acolo a fost o acțiune umanitară de donație de carte românească.Inițiată de studenți basarabeni din Constanța și sprijinită de oficialitățile locale de ambele părți ale Prutului,dar și de consulatul Român.Cinste lor că nu și-au uitat frații și nici ce sânge curge prin venele lor. Deși timidă, primirea a fost călduroasă și plină de emoție sufletească,așa cum ești primit de fratele ce stă departe de tine și te omenește deși nu o duce chiar atât de bine.Nu a fost nevoie de obișnuita pâine cu sare,sau poate era mai bine dacă le-o ofeream noi,căci bucuria din priviri spunea mai mult decât orice vorbă sau bucată de pită. Repeziciunea cu care descărcau cutiile pline cu cărți și curiozitatea privirilor aruncate peste titlurile încărcăturii aduse,spunea tot. Măcar atât am putut să facem pentru ei. În sala mare de ședințe a liceului a avut loc și întâlnirea cu elevii și reprezentanți ai liceului. La început atmosfera a fost rigidă și-mi aducea aminte de copilăria mea.

 Amprenta lăsată de copita văcarilor sau ale aceleași puterii conducătoare,apăsa pe umerii tinerilor prezenți,încercând să le îngreuneze aripile. A fost nevoie doar de o scânteie. Bariera invizibilă a fost ruptă când Prefectul Constanței Claudiu-Iorga Palaz,un tânăr familist care nu cunoaște constrângerea și nu se dă în lături vreodată de la nimic, a luat microfonul. Discuția a căpătat o aură de prietenie și veselie totală.Tinerii s-au descătușat și au răspuns la întrebările celor din prezidiul format adhoc, din consulii români și prefectul constanțean pe de o parte, și gazdele din localitatea Cantemirde cealaltă parte.Din vorbă în vorbă și printre glume,nici nu ne-am dat seama când s-a organizat un grup de elevi care au fost invitați la mare în Constanța. Ne-au petrecut la plecare un pic mai voioși și mai încrezători decât i-am găsit.Ultima locație a fost și cea mai tristă.La cimitirul de onoare din Cahul.Un loc sacru pentru noi toți,unde au fost masacrați peste o mie de soldați români. Și aici văcarii au dat cu copitele ca de obicei și au ridicat un adăpost pentru animale, pe care le respectă mai mult decât pe semenii lor."Cine se aseamănă se adună",spune o veche zicală. Aici s-a păstrat un moment de reculegere și de respect pentru sângele pierdut în van de eroii noștrii. Apoi am reluat drumul printre visele pierdute ale celor uitați de noi și de timp. - Măcar că istoria nu iartă și întotdeauna se răzbună,le-am spus cu toții în gând și pierduți în năglodul istoriei ce ne chema de dincolo de geamul mașinii,am ajuns la graniță.Acasă. Deși acasă m-am simțit în toată această perindare prin sărăcia fratelui, care este de altfel și a mea, a noastră a tuturor românilor.Cu neputință în glas am spus mai mult șoptit uitându-mă spre Prut :
- Vă așteptăm curând acasă !

N TV

Ne-am obișnuit de mult cu litera N, care face parte din viața noastră cotidiană, fie că vrem sau Nu. O ignorăm datorită folosirii ei dese în vocabularul zilnic. N de la Neputință sau de la Nevoi, de la Nemernic ori Nimic, Niciunde, Nicicum, Niciodată. De câțiva ani a apărut și ca N TV sau Neptun TV. Dar și pe acesta l-am asimilat foarte repede ca fiind al nostru. Sînt foarte multe fapte și lucruri care se întâmplă în jurul nostru, ce gravitează în jurul acestei litere. Mai nou, însă, a apărut încă un N în peisaj. Tot N TV.  Da, așa este, și dacă nu ați aflat încă este de datoria noastră ca cetățeni ai acestui oraș să vă informăm. De această dată însă este ascuns privirii pentru a nu se crea panică. Dacă primul venea de la Neptun TV, acesta însă vine de la Nod TV. Binecunoscutul, dar și foarte repede uitatul post de televiziune CTV ascunde în culisele sale o luptă continuă de acaparare a puterii. Dar mai puțin pe plan local sau la nivel politic, cât la nivel managerial. Și nu mă refer la profesioniștii care duc greul să mențină pe linia de plutire această iluzie veșnică cu denumire pompoasă de televiziune, ci la pipițele care, mai nou, primesc cadou pe lângă mașina promisă și un post de conducere.  De când cei șapte ani de acasă s-au transformat în cei șapte ani de club, scaunul de la cap a devenit scaunul de sub cur.  După deschiderea în forță a acestui înalt post de televiziune, spunem înalt pentru că încă de la început se află la etajul al treisprezecelea al unei clădiri din Mamaia, aici s-au perindat multe persoane cu diferite culori atașate la cravată. Directori și administratori împreună cu echipele lor de saltimbanci sau așa-ziși profesioniști. Echipe constituite ad-hoc după criteriul profesional al limbii, fără nici o legătură însă cu lingvistica, au asigurat pe rând căderea acestei instituții media din înaltul etajului spre ieșirea din clădire. Dar nici măcar ușa nu au fost în stare să o găsească, nimerind însă cu profesionalism intrarea de la ghena de gunoi.  De la cel ce a pus bazele acestei televiziuni încoace, și trebuie să recunoaștem că au fost foarte sănătoase, prostia a acoperit ca o pâclă tot etajul ocupat de această instituție. De fapt, dacă privești în sus, o să observi cu stupoare că acea clădire are numai douăsprezece etaje. Cultul personalității a luat locul profesionalismului, iar rolul acestei instituții mass-media, pusă în slujba cetățeanului a devenit mai puțin decât secundar. Puținele persoane cu caracter și care au demonstrat că au coloana verticală sînt fie înlăturate, fie călcate pe gât să nu poată vorbi.  Astfel, din tot acest amalgam de interese meschine și personalități obscure, de persoane frustrate, obtuze și incapabile, se desprinde noua directoare de programe sau insipida fată de la prompter.  În lunga sa carieră de presă de televiziune, de un an, a fost un pion principal în asigurarea bunei desfășurări a activității acestei televiziuni. Adică era persoana care dădea de rotița de la mouse ca să ridice rândurile știrilor citite de crainici din prompter și scrise de redactori, oameni pe care acum îi desconsideră fără deosebire,  mai mult ca înainte. Probabil sînt frustrări și supărări adunate în timpul serviciului anterior funcției actuale. Știrile erau prea lungi și o obligau să învârtă prea mult de rotiță. Și, cum cine se aseamănă se adună, și-a aciuat pe lângă ea și a format o echipă de frustrate.  Această echipă asigură neîncetat buna funcționare a programelor (după cum bine se vede), dau sfaturi per”sis”tente, adică cu bățu’ în baltă și țipă cel mai tare în ședințele cu angajații. Sau la discuția surzilor, cum o mai numea cineva și în care nu este vorba decât de vendetă. Unde Nu se discută nimic constructiv pentru post, pentru că Nimic Nu au în cap, oricum.  Dar se pune mare accent pe faptul că niciun angajat nu trebuie să uite cine este șeful, care, ca și Dumnezeu, știe întotdeauna ce se întâmplă prin spatele lor și amenință că îi este foarte ușor să de afară pe oricine, fără să dea socoteală nimănui. Dintre frustrate se remarcă o persoană influentă în anturajul acesta de conducere a instituției. O să-i spunem simplu NOD, ca și numele televiziunii. Și nu pentru faptul că ne este teamă de repercusiuni, ci pur și simplu pentru faptul că în micimea și nimicnicia ei este de nebăgat în seamă. Dar, ca să vă faceți o părere despre cine vorbim, este persoana care, având la bază o facultate a uitat limba română cu desăvârșire. Astfel, în vocabularul ei războaiele sînt războiuri,medicii germani sînt medicii nemți din Germania, fregata este frecată șamd. Deșteaptă, ca proasta’n târg când vinde linguri.  Important și de reținut este faptul că Nod TV poartă amprenta ei de la pereții de pe casa scării, până pe talpa pantofilor celor ce lucrează în acel loc. O altă divă din presa constănțeană, care are și ea un loc aparte de-a dreapta
șefei este cea dată afară de fosta echipă managerială din cauze pur tehnice. Adică era atât de bine pregătită profesional că nu au mai avut răbdare. Și-au făcut cruce cu limba în cerul gurii când au scăpat de ea. Totuși, scundă fiind a ajuns în cele din urmă să dea cu capul unde trebuie, având și ea, la rândul ei, un scaun sub dos. Dar să amintim și de cea din urmă achiziție, ca să nu fim acuzați de omitere prin imprudență. Solista de muzică ușoară (muzica, nu ea) ce poate cânta pe două voci odată. Și cântat pe voce de cap, dar și la ureche. Talent pentru care a fost angajată la Nod Tv, refuzând participarea la Românii au talent, sala fiind prea joasă pentru ambițiile personale. Și, astfel, acest anturaj de dive fac și desfac cu zâmbetul pe buze presa în Constanța.  De la redactori și editori, la producători și realizatori, până la crainici. Care, între noi fie vorba sînt cu cel puțin zece clase deasupra lor. Divele schimbă, pe cât posibil și după cum cred de cuviință, conotația și greutatea a tot ce intră și iese din instituție, atât pe ușă cât și în eter. Noroc că la un moment dat se mai despică apele și există un balans firav și plăpând între profesioniști și această adunătură “dă dăștepte”. Mânca-le-ar tata. Doamne ajută! Dar dacă trăiești într-un cuib de viespi, cu siguranță sfârșești mâncat de ele. Lucrurile au scăpat de sub control, iar cei care muncesc pe rupte pentru un salariu au început să se topească în negura ce-i înconjoară. Păcat de ei și de cei ce aruncă banii pe ceva nefolositor. Mai bine făceau pachete pentru copii și bătrâni decât să dea jucării pipițelor, care se vor fi pierdut odată cu trecerea timpului dar și a nervilor noștri, ai celor fără noroc, care trebuie să le suportăm. Dar să încheiem într-o notă optimistă și să le arătăm înţelegere, căci și lor trebuie să le fie greu. Normal, căci cu atâta prostie pe spatele lor, cât să ducă și ele…