Congresul USL

Ca invitat de-onoare,
Ion Iliescu era lăsat să abereze,ca ăla mic la o serbare : 

         

         Congruența USL, exaustivă, ancorată în sinergia faptelor,

         E un recurs ce nu eludează meandrele concretului aleatorrrrrrrrrțțț  

             Bășina asurzi audiența adormită-n calmul vocii de mumie,

        Ce tot vorbea de ore-n șir fără să știe.

        Pfffuuuu, bă da pute rău, să mor, mai rău decât mumia,

        Spuseră-n cor o sală-ntreagă și gata veselia.

        Izul ce-l simțiți este defapt o emanație a luptei și experienței mele de vașnic luptător !

        Ba-i o bășină puturoasă, de putregai, de hoit, de animal dăunător!

        Măi, animalule, chiar nu gândești, că după Geoană tu ești primul care te ușchești?

        Se rățoi mumia către Ponta și spre soborul de conducători, 

        Eu am halit doctrine, am supt din poală de la Lenin mii de comori.

       Mai bine taci și învață să fi exhaustiv, nu dovedi că ești un prost intempestiv.

       Și ia exemplu de la fiul Adrian, care inspiră aerul și-l trage ca pe hrean.

       Și tu iudă slabă, nume de crin și față de bășina porcului stelar

       N-ai înțeles, că te-am primit aici să ne distrăm, ce nu ți-e clar?

       Iar tu mă cap de muscă, se întoarse unde îl vedea pe Geoană,

       A, pardon, ești amintirea unui muc, ești doar o hologramă.

      De doctor nu pot să mă iau, că doar el mă mai ține în viață.

      El și cu targa aia blondă de-mi caută-n mătreață.

Mesaj de crăciun

Mesaj de crăciun

Se-aude vag, un bucium trist, ce încă ne veghează glia,

Purtat de vântul necăjit și zdrențăros, obișnuit cu sărăcia.

Cu ochii închiși, prin locuri dezgolite de păduri și triluri deznădăjduite.

Aleargă să-i trezească pe albii cu credințe legiuite.

Din bogătia munților de aur, nu ne-a rămas decât tămâia,

Să oblojim durerea sufletelor rupte, jupuite,  

Imense râuri ce se scurg în mări de lacrimi, de priviri nădăjduite,

Și milostive mâini întinse către cer, uscate și-mpietrite.

Un gol imens, inexistent.

Atât a mai rămas din noi, din falnicii mei daci și zei,          

Românii au pierit demult și Dumnezeu s-a dus cu ei.

Țară, țară, vrem enoriași !

.... pîîîîrrrrrțțțțțțțțțțț..

Intro scurt :

RTV

Noi dăm cu pîrțu' rău de tot, în suflet și simțiri ne adîncim,

O scoatem, o înviem din morții și viață cînd nădăjduim.

Prin nelipsita barbă sură, spre bot pios o miruim.

Din gură-n gură dăm mai departe, slobode gînduri părintești,

Tot în aceeași gură ne rugăm, și sugem seva-nvățăturii creștinești.

Și arătăm la lume preafericitul frate cu tinerețea domnului în gînd,

Căci dumnezeu i-a dat, și noi cu toții, rînd pe rînd.

Născut să ne arate drumul fericirii, pe rînd, pe toți ne-a vlăguit, 

Și dintre toti, cu gura lui bogată, Porcul este cel Prea fericit.

Vorbind despre popi....rasa lor ecleziastică... de escroci sentimentali ce fac legea în stat, nu există popă arestat pentru nimic, nici măcar pentru crimă. În ultimii ani, gloata bisericească ne arată adevărata față a lor, schimonosită și cu priviri bolnave, satanice cum le numesc chiar ei. Cu un ochi la mălai și celălalt la ce cur, sau menire lungă ai. Incartiruirea în rîndurile bisericești a ajuns ca legiunea străină, cu deosebirea că la popi trebuie să fii cu gura pungă, și intr-o mare pioșenie, să te dai la dos. În numele lui dumnezeu părtinitorul, fac și desfac ce vor și ce-și doresc, cu mințile lor bolnave sau cu hoitul lor jegos pe care-l numesc trup. Zeci de exemple vin în atenția tuturor celor care decartează ca proștii bani acestor otrăvuri de suflete, care nu fac altceva decît să înșele prin escrocherii și găinării LEGALE, poporul lui dumnezeu. Vă dați seama, de ce se întîmplă?

Păcălesc bătrînii singuri de le iau averile, omoară și schingiuiesc suflete tinere nevinovate în acțiunile lor de exorcizare, forțează copii la perversiuni sexuale, îmbolnăvesc creierele sărace și secătuiesc de bani în maratonul anual al moaștelor sfinte, care s-au dovedit pe alocuri ca fiind oase de regn animal și nu uman. Și toate astea sub oblăduirea statului și a dumnezeului lor. Avarismul și goana după bani, sau ochiul dracului, a atins apogeul în acest secol, ducînd într-un final la distrugerea misticismului cu credința lui cu tot. Bisericile apar ca ciupercile după ploaie, care pe trotuare, care în foste cîrciumi, popii își plimbă hoiturile în mașini de lux și haine scumpe de firmă, pe domeniile proaspăt achiziționate de la enoriașii creduli, închiriază camere cu ora în hotelurile pe care le dețin și administrează, și multe altele. Dar...citire...toate sînt în legea lor căci alta nu cunosc și nici nu acceptă. Acești mîntuitori de suflete, această plagă malignă a societății, este factorul principal al pierderii identității noastre, prin spălarea creierelor, îndobitocirea și îndrumarea rău voitoare a maselor spre folosul personal și a bunului plac al unuia sau a unei tagme de manglitori. Dealtfel dacă te duci în piață și spui că ești Isus și iei bani de la lume, te arestează pe loc și te acuză de escrocherie. Dar miile de euro de pe urma moaștelor și toți banii proveniți din escrocherii sentimentale și financiare, delapidare și mită, neplătirea taxelor la stat, minorii cu sechele adăugați în listele lor de abuzuri...Oare toate astea fac parte din Marele Plan ? 

Sincer prefer marele Cincinal acestui masacru intelectual, la care statul indiferent de culoare, se asociază prin disociere și nepăsare, devenind astfel părtaș la distrugerea neamului, mai abitir decît înfometarea, cu care dealtfel ne-am obișnuit.

   

Aceeasi clar viziune europeana

Europa, o dragoste paguboasa care creeaza bulimie.

A fi rasist nu inseamna a purta anumite insemne, ci a purta ura pentru semenii tai pina in maduva oaselor. Cuvintul tigan, care dealtfel insemna cindva om liber si visator, s-a transformat treptat de la originile sale, aratindu-ne acum o stare de fapt si un caracter mirsav si bolnav. Uniunea ''eoropeana'' de astazi, nu difera cu nimic de cea din trecut, sau probabil diferenta ar fi ca acum vor mai multi bani si putere si chiar o si pot stoarce mai bine. Exact ceea ce nu visa Hitler nici in cele mai intunecate cosmaruri ale sale, ca un german sa dea mina cu un tigan, asta se intimpla in zilele noastre. Francezii care rid de poporul romin ca ar fi tigani, omit ca ei insisi ca popor sint condusi de un tigan. Bizara treaba. Si inca unul care, asa cum si-a lasat nevasta batrina pentru o buzata tinara, asa le-o trage in buza francezilor. Dar ei sint prea destepti ca sa se trezeasca. Se uita in ograda altuia si arata cu degetul. Asa au actionat si cind au fost invadati de nemti. Ceea ce nu intelege ''eoropa'' este ca lui UE i-a scapat situatia din mina, iar mai nou privesc ca prostii cum se recontureaza Kaiserreich und Königreich Österreich-Ungarn , la care se afiliaza insasi Germania. Unde va este capul fratilor. 

Sa nu uitam de America, ce manevreaza din umbra si isi mobileaza loja promisa, in timp ce noi le plingem de mila de saraci ce sint. Europa nu este saraca ci doar ca „regii ei trândavi”, au lăsat conducerea regatului, majordomilor. Astfel jocurile de culise au trecut pe strazi, cei saraci decarteaza banii marelui imperiu, iar cind se vor trezii va fi prea tirziu. Cu noi treba este mult mai simpla. Cei din UUUUU !!! SELE, o mina de lachei frustrati care nu stiu decit sa huiduie si sa faca contracte paguboase pentru tara (este acelasi lucru cu furtul )

Tot spre binele tarii, adica pentru ca scaunele lor sa se sprijine mai bine pe pamintul rominesc, si-au luat scaune cu trei picioare, caci sint de acord ca de fiecare data sa vinda din pamintul rominesc dupa bunul lor plac. Nu sint de acord cu impartirea tarii pe sectoare, caci astfel ultrasii din secuime si ungurime cu care au ei afaceri de mai bine de doua zeci de ani, se vor pierde in negura lor (oarba dupa ei ) cu tot cu voturile din minecile de caftane boieresti. Inocularea dusmanoasa a cetatenilor romini, secui si unguri, cum ca ar trebui sa-si ia pamintul inapoi este o escrocherie generalizata, o miscare ilegala, ajutata de minti bolnave si hulpave. In timp ce pe aceeasi secui si unguri ii gasim alaturi de noi la cozile de la somaj sau pe listele cu datorii la intretinere, cei din CNS si nu numai, se imbogatesc pe fiecare zi. Aproape toate padurile din tinutul vizat dar si loturi imense de pamint si vile luxoase, apartin lui '' nem tudom rumanom'' sau '' nem érti azt a nyelvet Romana''. In acelasi timp, perversul ce conduce franta si nu se mai satura de atita muie pe care o da, cind acasa cind la birou, are tupeul de a nesocotii rasa noastra a rominilor, importanta si aportul mintilor destepte rominesti in dezvoltarea si trecerea umanitatii intr-o etapa superioara a existentei lor. Totodata Mediafax anunta  ca... 

   

''Consiliul National Secuiesc (CNS) a aprobat la Sfantu Gheorghe, o hotarare prin care face apel la populatia din secuime ca, folosind orice  mijloacele inclusiv nesupunerea civica, sa apere principiul formulat la Adunarea Alesilor Locali din Secuime, si anume ca TINUTUL SECUIESC ESTE INDIVIZIBIL. Pentru slobozitii din CNS, singura varianta  este ca Tinutul Secuiesc sa formeze o regiune cu statut special.''

mációk a fasszopó punci !!! 

LA POARTA, OARE CINE BATE?!

Presa, bat-o vina !

                                    

Salut  Vali,

Citesc pe pagina Constanteanului si NU POT sa nu observ ca de fiecare data printre rindurile scrise, pe cei care scriu cu cotu' ca nu mai au miini sa scrie, de tocite ce sint de tras pe desenul cu borcanul cu miere cum zici tu. Pentru ca nu au fata sa acceada la asa nivel, cu toate ca rid cu o gura de doua sau trei persoane. Bine asta functie si de cit de mare o are personalitatea celui pe care-l gidila la coaie, si vor sa dea  impresia ca este si gustoasa ( oare mierea cumva...sau...???), sau pe frustratii care folosesc doar partea din fata ca sa conceapa asemenea gaselnite. Stai ca au venit doi fosti colegi  la una mica...scuze, continui mai incolo...

Am revenit.. eu...cred ... Ar trebui sa fiu foarte atent la ceea ce scriu, pentru ca multi frustrati citesc aici si ma judeca dupa pampersul lor de pe creier, dar eu sint deschis. Si la minte si la prohab. Alegerea lor de alegatori.  A cu m sa revenim la discutia anterioara.

Deja cinta Dorobantu '' Niciodata''.  Cred ca pentru concernul cu boabe... D- 2012...Dumnezeu sa-i futa !!! Pardon...pe git sa le dea gargarrrrrrrrra!!!

A cu m, nu stiu despre ce este vorba nici macar pe departe , decit ce ai scris tu Vali pe foaia ta. Vorbesti pastelat despre poponari. Si ca un jurnalist precaut nu ai spus nimic concret. UITE MAMA LUPII !!!!! Care lupi !? Noi ce stim frate...NIMIC. Ai norocul si sansa ca noi cei putini, te cunoastem ca un  om  vertebral si te credem pe cuvint. Nu ma eticheta si nu ma injura. Este asa cum zic . Si toate vin pe fondul, sau in acelasi timp cu marele referendum din Dobrogea, unde regele manglitorilor de la CJhC ( consiliul handicapatilor) deja nu mai are Tron. Pisa-m-as pe el de boschetar care si-a pierdut coroana in intersectie la Miga. Dar asa sint regii de felul lor. Niste.....uituci. Tot ce inseamna presa in orasul de la marea neagra, ar trebui sa ia pozitie. Dar nu cu curu' in spate ca de obicei, ci pozitie dreapta de lupta. Gasesc printre semnatari si pi...lde care scriu ca este bine si chiar nevoie de un formator de opinie in peisaj....Corect ! ...se verifica faptul ca si cu o floare se face primavara. Unul cu muia, altul cu statuia. Si atunci strig in gura mare : CETATENILORRR DE BINE CU APARRRTENENTE POLITICE SI CRRREIERRR BALOS PE DIN DOS, NOI GENERATIA ASTA VA DAM LA UIE !!!!!!!!  

CINE BAGA PUMNUL IN GURA PRESEI, CINE SE PUNE CU PRESA LIBERA ???!!!!!!

 Stiind defapt, ca orice jurnalist sau '' om liber'', ca libertatea inseamna bani si putere... si altceva NIMIC !

Mai bine nebuni cu pieptu'n fata,decit putori ridicate'n rang, de ranga.

Mazare Madagascar

Conferrrințele de la prrrimărrrie devin din ce în ce mai adevărrrate și educative.

Inspirat de seriile  ''How to survive in extreme environments'', tînărul actual viitor fost primar al urbei noastre, pe care o moșește de ceva timp, transmite prin intermediul mass-media supușilor săi, dar și fraților din Țările Românești neocupate de el ( încă) , concluziile experiențelor sale în viața grea și plină de vicisitudini. Conștient că puiul și uleiul nu mai merg data viitoare, ''trăgînd pe nas'' prin geamul deschis al limuzinei sale mirosul colorat al sărăciei, s-a aruncat pe geam cu pieptul în față și nările fremătînde. Pardon asta este ceea ce ne-am dori noi cei năpăstuiți. Deci, cu pieptul în față și nările fremătînd și ajutat de una din parașutele sale, a aterizat într-o mare mai mare, unde lumea trăia și se hrănea cu nimic. În fine. Este de rîs. Urmăriți mai bine materialul de pe youtube. Buni băieții.

Poveste de viață

                                                       
                                                                                                     - scurtcircuit -

Ascult muzică veche romînească la radio, mai veche decît mine... de pe timpul cînd mama era mai mică decît mine acum. Mi-aduc aminte de mama... cum stătea ruptă de beată la masa din sufragerie după ce-mi rupea oasele rău de tot cu ce-i cădea în mînă și-mi instala în creier softul de ucigaș, zîmbitor și nemotivat, pentru care și astăzi mai trag să-l șterg. Eram cel mai rău din lumea ei, eram diavolul în mintea ei îmbibată, eram dușmanul din cauza căruia viața ei n-a avut aripi și nici rezolvare. Ascult și cad într-o visare... dar după o strofă și un refren realizez că nu-i a mea, ci aiurea. Sînt un corp pierdut între lumi. Nici nu mă bucur, nici nu am de ce, doar un singur adevăr revelează deșteptăciunea creierului meu interior, acel zvîc bolnav care revine oră de oră. La unii se cheamă deșteptăciune de invenții... la mine poc.

- Să-mi bag pula în viața mea dacă ăsta nu este pe sistem... sînt mai prost ca țiganul ăla de Vijelie care cînta cîndva că totul este pe sistem, dar nu-l ascultam... pișa-m-aș pe el de oagăr. Am ajuns ca maică-mea un bețiv, pardon, un consumator, dar mai presus decît ea. Am suflet, am milă amestecată cu o ură ancestrală, am înțelegere pe termen scurt pentru cei care ies din tiparele umane ale bunului simț. Ea nu avea nimic din toate astea. Avea milă de păsările cerului, de pisicile din cartier și de cerșetorii care plîngeau de milă. Pe toți cei enumerați mai devreme omoram și rupeam cu bătaia. Dar mai avea un dușman care trebuia omorît încet. Pe mine. Și acum mai dau din mîini aleatoriu simțind parcă perna pe față și greutatea ei care-mi țintuia corpul și brațele care zvîcneau în încercarea...

- Pînă vine tac-tu te omor, futu-ți dumnezeii mătii... țipa mama...

Dar era mama... așa sînt mamele, unele mai grijulii decît altele. În grija ei de a-și pune ordine în viață eu eram aiurea și o mare piedică în care se înfunda drumul ei către... către nu știu ce... pula mea... luam bătaie și dacă ploua, dar și dacă respiram. Un medic să fi fost lîngă mine atunci ar fi scris o carte nouă și originală despre ce înseamnă un act reflex și cum se creează el. Calculam la miimi de secundă orice gest al mamei. Ar fi trebuit să o privesc mereu cu și din dragoste. Aveam programe de apărare instalate în creier și cel puțin 80 de Giga de ram ca să le încarc repede, pe vremea cînd nici chiar marțienii care ne controlau nu aveau așa ceva. Param atît de repede că enervam toți sfinții din cer, dar și din lista mamei. O singură dată am pus botul de la episodul cu perna, cînd privind-o în ochi în timp ce călca ceva pe masa unde beam o cană cu lapte, am zis că nu-mi va face nimic. Greșit. Așa am aflat cît de încinsă trebuie să fie talpa fierului de călcat. Mai mult de o luna am tras cu arsura de pe antebrațul stîng. Programul de apărare s-a încărcat repede, dar de atunci s-a setat și softul pe veci. Atunci cred ca a luat ființa antivirusul mondial. Neîncrederea lua locul dimineților cu soare sau oricărui zîmbet nevinovat. Pe prima fată care mi-a zîmbit, am tras-o de păr. Pe primul om care mi-a arătat încredere, l-am furat. De atunci nu mai fac nimic gratuit, știind că toți vor ceva de la mine. Vor să mă prindă și să mă distrugă. Măcar să-i coste ceva îndrăzneala. Peste ani de zile de chin și boală, introvertit și cu sîrmele dintre sinapse arse și încovoiate, între două pachete de țigări, simt că aerul este respirabil. Aud păsările mamei cum ciripesc și simt dureros razele soarelui care-mi intră în ochi chiar dacă-i închid. Intru în casă la adăpost gîndind că nu sînt bătrîn, dar trebuie să-mi iau o pereche de ochelari de soare. Iar în lipsa mamei, ca să nu-mi ies din mînă, alerg să prind muște din ce în ce mai rapid ca să nu-mi stric softu'. Ce bine mi-ar prinde o pușcă cu lunetă. Pe cîți aș mulțumi...   

REDACȚIA ȘTIRI

Acest material este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Personajele din această scenetă sînt imaginare și nu au nici o legătură cu realitatea.Și nici cu prostu',pardon cu postul menționat.

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              

Trecuseră deja două luni de acalmie și liniște în care se auzeau doar chiorăiturile mațelor angajaților neplătiți de tot atîta timp. În platoul mare era o emisiune neinteresantă, despre ceea ce i se poate întîmpla angajatorului care nu-și respectă contractele și ce poate să intreprindă angajatul împotriva lui, pentru a-și dobîndi drepturile salariale. Mediatoarea emisiunii, Pufleanca, creața afro-mache,era la fel de zglobie ca și cum nu ar exista nimic pe lumea aceasta să o afecteze. Că de, machidonii au bani, țiganii burtă și romînii datorii. Horoscopu'. 

- Băga-mi-aș briciu-n gîtul lor cu emisiunile lor de doi lei, spuse Mișu regizorul de serviciu. Aștept de aproape o oră să o întrebe de situația noastră și pe asta o doare în cur. Oare asta știe mă că nu ne-am luat banii, termină el cu o întrebare mai mult pentru el.

- Numai mă, nu mai pot, sării Claudia, fata de la promter, de-l sperie atît de tare pe Ion sunetistul că se băgă în perete.

- Ce-ai fă soro, ești cealie, las-o dracu de trebă, țipă precipitat romanul cu burtă, aranjîndu-și ochelarii săriți de pe nas în gestul lui de autoapărare.

- Tu ce vrei mă Ioane, vezi-ți în pula mea de butoanele alea, că și așa... nu fumezi. Eu vreau o țigară, strigă ea întorcîndu-se către ceilalți din încăpere.

Apoi liniște. Pe ușă intră Camil, șeful lor tehnic încercînd să-i spună lui Mișu să ia un cadru cu amorsă pentru a da profunzime. Dar văzîndu-le fețele se răzgîndi și ieșii pe unde a venit.

Din biroul reporterilor se năpusti pe ușă icnind din toți rărunchii, cu direcția spre cea mai apropiată toaletă,Corina, ce asigura informațiile de pe Newsin. După ce se rățoii la veceu, ieșii palidă la față.

-Ce s-a întîmplat ți-e rău, întrebară cei cîțiva colegi și invitați ce se aflau la locul de fumat pe hol.

- O fi gravidă, spuse miloasă o invitată.

- Nu, așa este ea grasă, se auzi replica sinceră a lui James, editorul de imagine.

Corina-i aruncă o privire ucigătoare și spuse: 

- M-am uitat la cadrele trase de nesimțitul ăla de Sabin, cum aduna baba creeri ăia de pe jos.

- Păi de ce este mă ăla nesimțit, întrebă Mihai, un alt monteor. Cine te-a pus să te uiți.

- Eh na, eram și eu curioasă.

- Curiozitatea omoară Corina, completă Puiu care apăru și el din montaj, ca nu cumva să piardă ceva.

- Și tu ești un nesimțit, spuse ea către James,apoi către Puiu:

- Și tu la fel...Eh fira-ți ai dracu să fiți, bosgorodea ea depărtîndu-se pe culoar,înspre redacție.

Rîsetele și glumele ce urmară în spatele ei, îi scoseră pe toți ceilalți de prin birouri.În mai puțin de o oră, toată redacția devenise apatică, purtînd imaginile filmate de Sabin pe retină.

Undeva în partea de jos a orașului, în zona veche peninsulară, o echipă de filmare aștepta calm sosirea primarului cel tînăr și neliniștit, pentru a supraveghea începerea lucrărilor de demolare a acelei părți a Constanței, plină de istorie și amintiri nefolositoare urbei și intereselor comunității. La brațul bodyguarzilor săi, uscatul vrej de mazăre ce ocupa postul de lider al urbei, care de al dracu și de zgîrcit ce era nu făcea nici măcar umbră pămîntului, deschise botu'și scuipă :

- Guverrrnul nu asigurrră fondurrri decît pe ochi frrrrumoși și numai la ai lorrr. Nu mai am bani să le rrrepar, așa că asta le ' ie soarrrta. Așa vrea guverrrnul să scrrrie istorrria. Corzile sale vocale, rotunde și delicate ca două boabe de mazăre,

rîrîiau așa de muzical că nu puteai să nu remarci că nu aveau nici măcar ecou, dar-mi-te greutate. Vorbe goale. Normal. El centra, el dădea cu capul, alții executau, iar el încasa. Unii cu mălaiu', alții cu futaiu'. Veșnică pomenire.

Și ca o încheiere a versatilului spici rostit de versatilul lider, Boierie, purtătorul de cuvînt oficial al casei albe locale, ce-i stătea de-a dreapta lui, rîgîi zgomotos de-i flutură flocii de la gură:

- Pardon, de la mază...spuse el încremenind de prostia pe care o spuse și de rîsul stîrnit de remarca lui neinspirată.

- Deci se verifică zvonul că nu vă înstrăinați averea și le dați angajațior să mănînce numai mazăre în loc de bonuri.

- Băi pitico' tu nu fi așa de obrrraznică și ia exemplu' pe colega ta de la televiziunea guverrrnului, carrre-mi plătește și acum daune pentru alterrrarrrea imaginii. Da?, răspunse inflamat uscatul, rășchirîndu-și mîinile în lateral ca o sperietoare, către reportera ce izbucnise cu întrebarea. Apoi urcă în IMS-ul său adus din America și plecă nervos, acompaniat de zgomotul asurzitor al buldozerelor ce începură să muște din straturile pline de istorie, de fericire și necazuri, strînse în zidurile ce plîngeau sub greutatea lamelor.

- Ai prins mă ce a spus ăsta, întrebă reportera Zuzi, cea bună dar și nebună, pe cameramanul care o însoțea și care rîdea tot timpul la ce zicea primarul, ca focile de la delfinariu ce așteaptă o recompensă.

- Nu mă, păi ce mi-ai zis ceva, reculă Vîrlan nervos de întrerupere și de tonul nervos al reporterului, care observase comportamentul ''deontologic'' al cameramanului, dar spera totuși să nu fie chiar atît de prost și să-și facă datoria pentru care era plătit.

- Bă, da ești culmea bă frate, rîzi ca Iliescu de jur împrejur și te uită dracu cu ochii la ăla, iar treabă ...pula.

-Auzi, ia vezi cum vorbești în primul rînd, replică nervos același Vîrlan, mitocan ca de obicei, sub privirile mustrătoare ale tuturor celor prezenți, conștienți că operatorul trebuia să-și facă necondiționat datoria. Așa era obișnuit de la fostul loc de muncă unde era omul ce căra cablurile ''de pe lîngă ''carul tv, pînă în ziua în care s-a împiedicat și i-a intrat în buză o sîrmă care s-a nitutit pe loc. A lăsat-o acolo că cică i-ar fi zis medicul că are carențe de fier în organism. 

- Ia beși mă în ... de burețar și de azi nu mai filmezi cu mine, încheie Zuzi discuția care nu-și mai avea rostul oricum, și se îndreptă spre mașină lăsînd pe cel mai mare cameraman în viață să meargă la redacție pe jos.

REDACȚIA ȘTIRI

 Acest material este un pamflet și trebuie tratat ca atare.Personajele din această scenetă sînt imaginare și nu au nici o legătură cu realitatea. Și nici cu prostu',pardon cu postul menționat.                                                                                                

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                         

                                                                                             

Un telefon bîzîie pe o masă din imitație de mahon.Pentru unii prima impresie contează.Prin ceața ridicată de fumul de țigări de foi și astea contrafăcute,se văd trei siluete de tonaj diferit.Este casa conspirativă a unui grup de investitori,membri ai aceluiași partid,conservatoriști cu convingeri politice serioase,cu coloană verticală și cu vederi de centru stînga-dreapta.O mînă face fuioare prin plasa de fum,apucă telefonul și apasă butonul de accept al convorbirii.

- Ce ai făcut?

- Gata am plătit și am semnat actele.Sînteți moguli de presă cu post de tv.

 Barosanul cu trabucul fumegînd și terfelit în bale, întreabă pe cel de la capătul celălalt :

- Ce tv ?

- Da. 

Și convorbirea se încheie brusc.Simțind importanța momentului și pentru a-i da greutatea cuvenită afacerii,proaspătul mogul se ridică de pe scaunul său înădit cu șipci pentru ai menține greutatea și punînd un zîmbet a la Al Pacino,se dădu pe după birou să le spună și celorlalți reușita.

Dar unghiul a fost prost ales,sau camera prea mică,căci își agăță turul pantalonilor de colțul scorojit al imitației de mahon.

- Morții măsii că doar ce i-am peticit și acum iar trebuie să mă duc la croitor... și de vreo șapte luni îl tot amîn pe săracu'ăla cu plata.

- Zi mă,nu ne mai ține în alarmă, strigară în cor ceilalți investitori.

- Da,răspunse cel cu pantalonii rupți în cur.Sîntem patroni de Tv.

- Ce tv?

- Da.

                                                      ***

Mîinile tremurînde ale sunetistului, centrau și aranjau de ceva timp receptorul lavalierei blondei de la sport.Încruntat și înnebunit de atîta efort, nu mai distingea roșul de verde.

- Stai un pic Andra că nu am pornit-o.

- Este deschisă Ioane,că am aprins-o eu pînă să intru.

- Lasă-mă să mă asigur eu,spuse el cu zîmbetul unui lup flămînd. 

Nu rata nici un prilej de a se învîrtii în jurul taliei blondei,cum nu rata nici un moment să rîdă cînd greșea și se înjura de una singură.

- O să faci deslipire de retină Ioane,spuse Camil din conul de umbră de lîngă perete.

Strîngînd din ochi,se prefăcu că mai verifică odată poziția butonului și spuse privind între picioarele care se depărtau:

- Moț 3D șaule,ce mai vere, romanca e...   

Pe hol hărmălaie mare, ultimile retușuri ale știrilor principale. Aproape toți pe la o țigară, iar invitații care trebuiau să intre la Enache în emisiune apăreau pe rînd cîte unul.

- Pandurii au bătut acasă la Viitorul, pe terenul .... mamă ce proastă sînt că era Voința, se auzea din platoul mare. Noroc că era doar o înregistrare a blondei cu pricina. Să fie oare culoarea părului de vină? Cert este că nu dădea rău pe sticlă și nu era atît de proastă pe cît lăsa ea să se vadă. Gusti aduna separat toate bîlbele cu înjurături cu tot, de care rîdeau cu toți. Arăta tare bine fata. Oare numai pentru asta aduna el imaginile? Vulpea unde nu ajunge spune că-i acru.  Așa-i? 

Enache, ca întotdeauna, nu se oprea pînă nu saluta întregul personal angajat. Un băiat de un mare bun simț,dar care, ca și ceilalți, a nimerit fără să știe în bisnisu' mogulilor cu pantalonii rupți în cur, sau în mass-media locală. Deși din afară se vede bine și ești invidiat că lucrezi în televiziune,din interiorul ei este ca un blestem. Muncești de rupi pentru interesele unor cărpănoși, care de cele mai multe ori îți calcă onoarea în picioare, asta ca să nu-ți uiți locul și să stai cu mîna întinsă la niște rupți în cur să-ți dea salariul stabilit și nicidecum cel cuvenit. Și mai deleagă și niște șefi care să se ocupe de bisnisu' lor, niște proști de mănîncă cuie dar cu limba îmblănită sau cu arcuri de mașină break pe spate care le ridică cururile. Sau un nou specimen apărut în peisaj, necatalogat încă, cel cu ghioc și centură neagră desenată la bot, care atenționează pe cei vizați că suge tare. Și care, ca atare, este ținută foarte aproape.

Doamne ce viață mai trăim și ce vise și speranțe mai aveam. Dar pînă la apariția unui nou episod, tragem linie și scriem concluzia:

Speranța-i pentru fraieri, iar dumnezeu nu ne aude rugămințile că-i plecat la o nuntă după fisu', că cică face vinu' bun. 

Vă pupă Jan.

2012

                                                                                                                                                                     Pentru inimile deznădăjduite, să nu uite că istoria se repetă.

Anul 2011 ne găsește foarte stresați de încheierea lui.O vorbă bătrînească spune că:

 - Prost an cel ce trece,dar să vezi la anu'!. Nimic mai adevărat și s-a probat de atîtea ori.

Acum ne punem întrebarea firească,dacă acei bătrîni au mai trăit odată de știu atît de multe,sau pur și simplu au adunat în cîrca lor o experiență nefastă și o putere de clarviziune asupra lucrurilor, dincolo de perceperea și înțelegerea noastră,a celor mulți și proști.

Despre sfîrșitul lumii se vorbește încă de la începuturile ei,însă teama de a părăsi această lume, este mai mare acum ca niciodată. Semnalele date de terți credincioși, de site-uri de socializare sau de așa ziși medii cu puteri paranormale și relații strînse cu dumnezeirea însăși, nu fac altceva decît să întărească regula. Ceva se va întîmpla cu siguranță, dar nu ceea ce vor ei să ne facă să vedem. Ci cu totul și cu totul altceva. Întotdeauna cel ce are interes, strigă tare și arată cu degetul într-o direcție, să-ți capteze atenția să nu vezi cînd îți fură din buzunar, sau îți înoadă șireturile. Francmalogic. După mii de ani de neîndrăzneală și încercări eroice de a privii în sus către cer, realizezi că acel chip al creștinătății supra numit și angelic, capătă forma celui pe care îl servește.   

Și astfel după îndelungi și frenetice  îndobitociri prin foc și scrieri biblice, cu miros de tămîie și carne arsă, de teamă de Dumnezeu dar și de satana, că la un moment dat nu mai știi care și cine este mai rău, realizezi că ești născut nu după chipul și asemănarea cuiva, ci dintr-un interes meschin și spre bătaia de joc a nu știu cui. Viața ne-a arătat că așa cum avem două mîini și două părți ale feței și ața de care este ea legată este făcută tot din două părți. Diferențe și asemănări răsucite într-un întreg, spre disperarea și deznădăjuința noastră a tuturor.

Și astfel dacă într-o tabără sînt prea înalți și prea fericiți, de cealaltă parte găsești prea venerabili, prea respectabili. Dar un singur lucru au în comun mai mult decît ce se vede cu ochiul liber. Sînt prea interesați de a acapara cit mai mult, căci timpul în clepsidra lor s-a scurs deja și de aceea s-a pornit ceea ce se numea cîndva războiul sfînt. Adică într-e cele două mari puteri, biserica și masoneria, amîndouă propovăduind și luptind într-un același crez și dumnezeu. Practic în puterea dracului, pentru că așa au numit ei de comun acord banul, ca fiind ochiul dracului. Lesne de înțeles căci ochiul îl vedem aproape de fiecare dată, fie zugrăvit în biserici, fie subliminal sau în emisiuni de interes pentru public. O vorbă veche spune totuși că numele proștilor pe toate gardurile. Așa să fie.

Doamne ajută.

Și cum dumnezeu te ajută dar nu-ți bagă și în traistă, ne tot arată adevărul în stînga și în dreapta, dar restul trebuie să-l facem noi singuri. Și aici nu mă refer la a fura șorțulețele puse la uscat ale fraților prea venerabili, nici a trage de barbă pe necredincioși frați ce rîgîie sătui cu rîturile spre cer făcînd din asta o rugăciune, aruncînd priviri către ochiul fraților cel pictat fiindcă le poartă noroc. Ochiul dracului îl găsim pe bani, pe sigle de partid, în filme sau în muzica impusă. Trebuie să facem pe dracu în patru și să găsim drumul direct către mîntuire în adevăratul sens al cuvîntului, dar fără intermediar. O luptă sacră cu dumnezeirea însăși dacă este să luăm mot a mot spusele așa zișilor reprezentanți ai ei pe acest pămînt. După ce ne-au dezbinat ca și popor și ne-au furat identitatea, lăsîndu-ne să plutim în puterea vîntului ceresc și în voia sorții ( lor și  nu a noastră ), s-a trecut la îndobitocire în masă într-un crez anume. Apoi de aici nu a mai fost decît un pas ușor de transformare a noastră în sclavi benevoli. Fuga de sărăcie ne aruncă în plasele celor care ne-au cumpărat fără să avem habar, dar și în calele istoriei trezindu-ne că tragem la ramele imense ale băncilor.Trăind în acelaș timp cu impresia că vom scăpa, că dumnezeu este cu noi. De la Burebista și pînă în zilele noastre, cu mici excepții, nu am avut decît conducători marionete, puși pe scaun de venerabilii frați. Chiar și turcii care alegeau un prost în scaunul domnesc erau înrudiți cu frații și care, chiar dacă nu mîncau aceeași carne de porc, aveau aceleași nevoil. Ca și frații dar și ca dumnezeu, trebuiau să adune mulți bani, fapt care se întîmplă și acum. Numai că acum este rîndul alor noștri. Tot niște berbeci dar cu cruce și cu mir în frunte. Acum ar fi cazul să ne adunăm și să ne limpezim mințile, să căutăm și să rescriem istoria neamului nostru, pentru a lăsa copiilor noștrii adevărata bogăție și anume Adevărul Suprem. Cine sîntem noi defapt pe acest pămînt și de ce din toate neamurile umanității, numai istoria noastră lipsește cu desăvîrșire, deși am fost cel mai mare popor timp mii de ani. Hotarele Daciei erau atit de extinse că ar trebui să trăim bine numai din chiria pe pămîntul unde și-au ridicat capitale, popoare de troglodiți ce ne conduc nouă destinele. Să nu uităm că Daci de-ai noștrii au fost împărați ai romei, viteji ce au intrat în istoria lor și cărora li se neagă identiatea. Se spune că în 2012 sau imediat după acest an, ni se vor înfățișa cei ce defapt ne conduc de mii de ani destinele. Și astfel fiecărui popor i se va arăta mîntuitorul lui ales. Să nu uităm să-i cerem dreptul nostru istoric la identitate, recunoaștere și adevăr. Și dacă nu puteți sau nu aveți curajul, dacă-l vedeți să-l trimiteți  la mine vă rog. Am eu o vorbă cu el, cu mîntuitorul de suflete.  

REDACȚIA ȘTIRI

                                                                      Acest material este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Personajele din această scenetă sînt imaginare și nu au nici o legătură cu realitatea. Și nici cu prostu', pardon, cu postul menționat

  

Episodul - II -

În acest timp, pe culoarul redacției, cei care veniseră de pe teren și nu numai ei, stăteau și ardeau timpul la o țigară. În grupul de fumători intră nea Nicu din bănie, redactor sportiv în pragul pensionării, și îi dădu lui Baran știrea pe care trebuia să o citească.

- Gata, nea Nicu, dar sper că am timp să termin și eu țigara asta.

- Cum vrei tu, dar să nu mă faci să te ating. spuse moșu pus pe șotii ca la douăzeci de ani și se îndepărtă pe holul întunecos.

- Băga-mi-aș pula și ce mi-e silă cînd trebuie să-i citesc lu' ăsta. Bă scrie prost definitiv vere, mă omoară, corectez în timp ce citesc! spuse Baran asigurîndu-se că olteanul nu mai era prin preajmă. Nu de frică, ci dintr-o jenă generată de diferența de vîrstă.

- Nea Nicu! țipă Puiu cît îl ținea gura de-l făcu pe Baran să scape țigara din mînă

- Taci bă-n pula mea.

- Nea Nicu, vezi că ai uitat să dai cafeaua aia! mai strigă Puiu privind spatele lu' nen-su care ridică mîna dreaptă făcînd gestul oltenesc de prietenie cu un deget. Răsună tot coridorul de rîsete, iar cînd se făcu liniște se auzi iar gura lui Puiu:

- N-ai și tu o țigară? întrebă el ca de obicei la modul general

  Și nimic se auzi din toate piepturile.

În camera de ingest, unde se capturau imaginile și se puneau și vocile pe știri, intră Camil pentru a schimba microfonul stricat cu unul bun. Dilek, cel care era de serviciu, captura imaginile de la o nuntă.

- Bă ce pula mea faci mă cu nunta asta? Știi că videoscoapele sînt futute și tu-ți permiți să le forjezi?

- Mă, nu știu, nu eu, nu merg, da... știu... ce să zic, așa mi s-a zis... îmbălmăji cel luat la rost

- Ce pielea mea spui mă acolo? Oprește tot și gata cu nunțile la muncă! apoi schimbă microfonul defect și ieși

                                                        ***

Pe hol, gașca puțin mai mică de această dată. Probabil că se mai și muncea. Undeva, deoparte de grupul nefericiților angajați, era grupul de control al zvonurilor. Adică Ioana, noua directoare, ca și Noua Papua sau Noua Guinee, cu prietena ei cea mai bună, Nod, pe care o făcuse în două luni de la angajare mare divă la tv. Directoarea, recent promovată și ea pentru că-și terminase stagiatura la prompter, deci avea destulă experiență pentru un post de conducere - care post a fost facut probabil anume pentru ea - era o fată deschisă și sinceră cu ea însăși, dar și cu cei din jurul ei.

- Eu nu mă pricep, deci sînt proastă și de aceea am nevoie de ajutor, ca să facem treabă bună. spunea ea tuturor și de fiecare dată cînd i se oferea ocazia

Toți o ascultau, dar nimeni nu știa cîtă dreptate avea în tot ceea ce spunea, mai puțin cu treaba bună, dar aveau să afle pe pielea lor într-un viitor nu tocmai îndepărtat.

Ieșim pe geam și plutim ca un pescăruș pe aripile vîntului ce ne poartă deasupra forfotei orașului. Sirene de poliție și salvare amestecate se aud în depărtare, încercînd să le amintească parcă jurnaliștilor obosiți, că pentru ei ziua încă nu se încheiase. Și mai urma și o noapte.          

Ziua se scurgea repede, apropiindu-se jurnalul principal de știri de la ora șapte seara. La montaj, editorii stăteau la o țigară cu cei de la emisie scrumînd în paharele de cafea de la tonomatul din hol. Privindu-i, fără să-i auzi, parea ca nu exista profesioniști mai profesioniști ca ei, așa de înfocați dezbăteau, că doar erau la muncă, nu?

Dintre ei, se distingeau doi mai înflăcărați, și cu siguranță avînd păreri profesionale diferite.

- Să știi că aia nu merge fără să adaugi plugin-ul ăla.

- Fugi tare, că merge, că eu l-am încercat acum juma' de oră în timpul jurnalului, că nici mie nu-mi mergea.

Cei doi erau socotiți cei mai buni și mai meseriași în departamentul tehnic. Unul era monteur, pe numele lui, Gusti, sau cum îi spuneau colegii de birou, cap de tablă. Un nume atotcuprinzător. Editarea imaginilor era pentru el o joacă. O joacă atît de mare că nu exista zi sau știre să nu aibă cel puțin o greșeală. Cel de al doilea, Ducu, pe numele lui de scenă, era cel mai bun regizor văzut vreodată în peisajul constănțean, cu studii pe la București la școli cu prestigiu, sau mai bine zis la Hollywood-ul românesc. Dacă vroiai să-ți arate ce este și cum se ia un gros plan, el îți arăta gîtul sub bărbie.

- Mă cap de tablă, dacă eu îți spun că mi-am luat sabia aia și fără plugin... Și mi-a mai dat și două vieți că am ajuns la nivelul trei acum.

Discuția era deci despre jocuri pe calculator. Adică exact cu ce se îndeletnicesc ei în timpul programului. De aici trageți concluziile singuri, căci noi le-am și casat deja. De aceea nu pot face ferestrele în ecran, de aceea sunetul nu se pupă cu imaginea, sau părțile ce trebuiesc blurate sînt de fapt lăsate, iar scrisul din burtiere este ca un puzzle.

Exact ca atunci cînd în loc de ''Creștini ortodocși'', a apărut ''Cretini ortodocși''. Pesemne că editorul de imagine instala sau căuta plugin-ul cu pricina, sau se bătea la un nivel inferior. Dealtfel, în cunoștințe de tehnică, în teorie, erau buni. Le plăcea să rețină denumiri și definiții, ba chiar lui Gusti îi mai spuneau și Gustipedia. Dar atît.

Și tot vorbind ei așa, apare și Puiu care intră în cerc și rîgîie tare de zici că l-a tăiat la gît cineva. Un obicei tabu al lui Puiu, un artist de altfel cu ochiul critic dezvoltat, un monteur care-și făcea treaba corect, chiar dacă nu se considera un mare profesionist în domeniu ca și ceilalți. Era omul cu care scoteai la capăt ce alții pasau. Din incinta camerei unde se aflau calculatoarele de montaj iese valvîrtej Ada plîngînd, cu direcția spre editori. O fată mult prea sensibilă pentru jungla din presă. De fiecare dată cînd vroia să te întrebe ceva, ea începea abordarea cu un ''scuză-mă'' atît de inofensiv că te intrebai dacă ai făcut bine cînd ai omorît omida aia de pe umăr. Urmărind umbra firavă a micuței Ada, ajungem în biroul editorilor sau în acvariu, cum i se spunea. Îl numeau așa pentru că de fiecare dată cînd ploua se inunda și trebuiau să ridice pe mese de la prelungitoare pînă la calculatoare.

- Luna este pe casa a patra, deci cu siguranță astrele în această perioadă lasă de dorit în ceea ce privește zodia ta.

- E, pula mea... spuse Luminița vădit enervată, dar și agasată de disiparea farmecului acestei întîlniri oculte de astrologie infantilă prin apariția Adei

- Banii nu ni-i dau, muncesc de dimineată pînă seara ca proasta, astrele mă fut și ele, ce dracu mai este măi fată? ridică tonul întorcîndu-se către Ada ce stătea sprijinită cu palmele pe masă și cu ochii mari holbați, sorbind fiecare cuvînt al ocultei Monica. Amintindu-și supărarea, Ada se bosumflă la loc și printre suspine, îi spuse Luminiței că Dubiță monteorul o supără, că nu vrea să-i adauge pe material cîteva cadre sugestive.

- Păi și ce nu a înțeles mă ăsta...

- Și este știrea cu șefu', încărcă și mai mult Ada nota de plată către Dubiță.

- Caută-l și tu pe Camil și spunei să-l fută, numai de monteori nu stăteam acum.

- Și ia zi fată cu steaua aia a mea. reluă Luminița discuția cu astrologul de serviciu care aștepta privind înțelegătoare dialogul celor două colege. Așa era de obicei Monica, cea care verifica știrile înainte să iasă în eter, dar și fata care-ți spunea ce ți se pregătește în ziua respectivă, funcție de așezarea astrelor. După care stele se ghida nu știa nimeni însă, ale ei sau ale noastre. Asta adîncea și mai mult misterul. Cert este că ea aproba pe toată lumea din jurul ei sau aproape pe toți, dar și cînd se bîrfea ceva sau pe cineva, ea făcea același lucru. Aproba. Avea o persoalitate ieșită din comun. De fiecare dată cînd se vorbea ceva și se afla prin preajmă, dacă-i urmăreai privirea fixă și ochii aceea mici ca de pisică, nu știai ce te așteaptă. Ori bagă la cutiuța neagră ce spui ca să dea mai departe, ori te va lovi vreo astră sau poate o rază de planetă. Senzații tari, ce mai.

                                                       ***

- Băi ce pula mea faci bă Dubiță, spuse Camil cu voce tare în urechea lui 

Dubiță care rămase cu gura deschisă, gata să muște din sandvișul cuprins între cele două mîini. Înghiți totuși imaginar și punînd zîmbetul de băiat de cartier, se răsuci în scaunul fix de parcă era ergonomic:

- Nu mă cheamă Dubiță.

- Bine mă Dubiță, lasă panarama și zi de ce o superi pe Ada și nu pui cadrele pe care le vrea.

- Păi nu mi se par elocvente.

- Bă ești nebun, păi este știrea cu șerifu' mă. Este ăla care-ți plătește sandvișul ăla de-l crapi în tine. Bine, asta cînd nu întîrzie cu salariile.

- Pardon, dar ăsta-i cumpărat din banii cîștigați de mine la studioul meu.

- Hai, eject că faci spike-uri. Ada, unde ești?

 Din spațiul mic dintre ușă și perete apare și cea strigată.

- Dar eu nu vreau să supăr pe nimeni, doar că nu vreau să mă certe iar Oana sau șefu.

- Ada, care sînt cadrele că nu am timp de scenete. Și fi și tu mai hotărîtă, mai bărbată-n puii mei.

Auzind aceste vorbe de ocară și luînd totul personal ca de obicei, Ada o rupse la fugă din montaj, cu o direcție necunoscută.

- Zi mă care sînt alea și pune-le dracu să le ia în știre, că mă enervez deja.

Cu un click și un insert, știrea se completă cu ce trebuia, căci banditul de monteor le avea deja grupate și salvate pentru orice eventualitate.

Morții ei de șmecherie...

Cadru de final :

Toată redacția adunată la poza de final. În timp ce se trage un cadru apare și Puiu în fugă și se bagă și el în grup, scoate capul printre doi colegi și rîgîie tare. Toți pleacă din grup rupînd rîndurile dezordonat și precipitat, înjură, își bagă pula. Rămîne numai Puiu, puțin dezorientat, care întreabă către camera: Pot să rîgîi?